luni, 8 august 2011

Shuffle de ideii si opinii

Am ajuns sa alerg si in jurul lumii si m-am intors de unde am plecat 8 biti pe un servar si niste cuvinte desarte . Mestacate incet de mintea mea bolnava si aaruncate afara alandala pe un blog pe care nu il citeste nimeni. Am avut in seara asta parte sa stua la o bere cu 6 fete frumoase si inca un tip care nu zicea nimica. Si am povestit si noi asa ca o gasca vesela, uni mai putin alti mai mult, iar alti ... deloc . Si am mai cunoscut alte persoane. Si povestind asa cum fetele despre experientele mele si ale lor in lumea de zi cu zi am realizat ca orice as face nu pot sa stau pe loc. Nu ma lasa firea mea sa ma opresc , si m-am gandit ce pot sa fac si am realizat ca nu pot sa fac nimic. Am cateodata impresia, ca alerg de ceva, si nu ma mai pot opri. Si stau de multe ori si ma intreb de ce fac ce fac si nu pot sa gasesc un raspuns . Nu ajung la nici un fel de concluzie. Nu inteleg de ce tot fug, de cine de ce . Si atunci am venit cu teoria 2 poate nu fug poate caut ceva., si a rezonat mai bine. Intradevar caut ceva dar nu pot sa constientizez ce caut si pe zi ce trece lucrul asta ma ingrijoreaza tot mai mult. Pentru ca am impresia ca caut un absolut pe care nu am sa il gasesc nici odata pentru ca nu exista absoluturi in lumea asta. Stau si ma uit in jurul meu si vad numai persoane dezorientate care nu stiu ce sa faca mai departe, persoane descurajate care si daca au o sansa sa faca ceva nu profita din frica ca daca dau gresi vor cadea si mai jos. Si mai si persoane care s-au impacat cu actualul statut sau sa plafonat la cel pe care il aveau acum ceva timp si staioneaza acolo pierduti parca intr-o gaura neagra si nu vor sa mearga mai departe. Ma intristeaza foarte tare sa ma uit la ei si sa imi dau seama ca multi din oameni astia sunt prietenei mei toti cu garda jos descurajati sau plafonati nu stiu ce sa mai faca si prefera sa se inchida si sa nu mai faca nimica. Prea multa lumea arunca prosopul atat de repede si prefera sa pleca capul si sa nu se uite ce se intampla sa zica ca le-a ajuns. Pe undeva ii inteleg dar pe de alta pare sunt intr-un deacord total cu ceea ce fac si orice as zice e gresit din start si mi se pare ca si cei care au mai ramas cu mintea dechisa incep incet incet sa se inchida si/sau sa se plafoneze lucru care ma intristeaza. Am plecat prima oara de acasa acum 2 ani imediat si am lasat o gasca tanara voioasa si distrata ca sa ma intorc la un grup dezbinat cu probleme si cu intrigi. Ma gandesc cateodata daca sunt eu cel care sa schimbat mai mult sau daca si ei au trecut prin evenimente majore care le-a schimbat dealungul timpului felul de a gandi sau in cazul unora felul de nu a mai gandi.
Si cand vad lucrurile astea in jurul meu ma descurajez total si imi vine si mie cateodata sa arunc prosopul. Tind sa cred ca inca sunt puternic si mai pot face ceva sa schimb viitorul in mai bine macar pentru mine si daca am putere si pentru cei din jurul meu dar pe zi ce trece liniile se incetoseaza si mai mult si se pierd din vedere lucururile care cu adevarat conteaza acum . Prefer si eu sa fug din nou si caut altceva.
Poate caut fericirea sau poate fug de tristete , poate caut dragostea sua poate fug de dezamagire, poate caut consolare sau fug de depresie nu pot inca sa imi dau seama stiu doar ca incerc sa o iau din loc mai repede sa nu innebunesc treptat si sistematic pana la os .
Cineva mi-a promis odata ca vor veni si vremuri mai bune ca lucruriile se vor schimba , ma rugat sa am incredere ca totul va fi bine si ca anumite lucruri timpul le va vindeca. Dar pe zi ce trece raniile se fac mai adnaci intrigiile mai ambigue, iar deznodamantul nu mai apare. Cursul normal al lucrurilor ia o natura tot mai viejlioasa si mai innourata, iar eu vreau sa vad soarele din nou .
In melancolia trista a cuvintelor pe care sunt convins ca le insir aici de nebun, fara o noima lizibila. Incep sa cred ca-s ipohondru sau chiar bipolar (din 2 una). Dar saracasmul personal nu ma mai amuza de mult timp iar cei din jur percep sarcasmul orientat, ca o rautate suprema sau ca o replica agresiva din partea unui combatanta . Toata lumea vrea sa aibe dreptate si toti plafonati s-au desteptat de la 3 fire de iarba pierdute in alte 3 de tutun, si spun ca deh jah jah life sau dupa caz Gansta life. Toti mai nou in Romania vor sa fie Rasta ca e la moda, dar nimeni nu pune mana pe o carte sa vada defapt cum sta treaba sau macar pe un google ca e mai modern, e usor sa zici ca toti sunt impotriva ta atunci cand vrei sa salvezi putina integritate ramas in jumatatiile de ora cand te mai vede lumea la fata cu creieri limpezi. Si atunci da imi vine si mie sa atunc prosopul si sa renunt la multe persoane din jurul meu pe care odata credeam ca le cunosc iar acum sau remodelat. Frustrarea din jurul meu atinge cote ingrijoratoare si ma face sa imi dau seama ca locul meu nu se mai afla aici si atunci o iau din loc si fug . Fug de 2 ani imediat si nu imi dau seama cand trebe sa ma opresc pentru ca , am momente cand cu adevarat fug, iar late dati am momente cand caut, dar nici odata nu gasesc ceea ce vreau, si cel mai probabil asta denota o situatie in care subconstientul meu nu stie ce vrea iar eu constintizez ca trebe sa ma misc incontinuu din ce in e mai repede si tot timpul in alt loc.
Cred ca daca am sa continui sa fug am sa ajung sa fiu un neadaptat social care tinde spre dreptatea absoluta fara sa aibe habar cum ar arata ea.
Facand o pauza si citind din urma am realizat ca am sarit de la o idee la alta fara a concretiza nici una din ele, dar realizand ca am o constanta in tot ceea ce fac pe care trebuie sa o pastrez , sa alerg din nou in jurul lumii poate de data asta am sa caut mai atent si am sa vad mai multe lucruri in jurul meu care ma fac sa ma simt satisfacut decat cele care nu .



Dwight D. Eisenhower -
- In preparing for battle I have always found that plans are useless, but planning is indispensable.


2 comentarii:

sabin (a.k.a. Petru) spunea...

interesant...
mi-a placut foarte mult "Cred ca daca am sa continui sa fug am sa ajung sa fiu un neadaptat social care tinde spre dreptatea absoluta fara sa aibe habar cum ar arata ea." Foarte mare adevar ai scos din strambaciunile alea de degete ale tale :)
In rest, ce sa spun, oamenii se schimba. Unii in bine, altii in rau, alti se "schimba la fatza".
Ce te face mereu sa fugi, e un sentiment care il am si eu cam de un an si jumatate si anume sentimentul de a nu apartine nimanui. Cred ca un suflet pereche sau macar imprecheat ti-ar oferi constanta si satisfactia emotionala care momentan, zic eu, iti da suturi in cur ca sa ridici panzele.
Ar mai fi si neimplinirea profesionala cu care ne confruntam majoritatea dintre noi. parerea mea e ca face cam cat jumatate din sentimentul de iubire dar tot face ceva...
Crede-ma, ce ma tine in tara momentan e boala si o mica posibilitate de implinire profesionala. altfel, sti bine coaie ca as ridica panzele cu tine oricand.
O sa faci iarasi mii si mii de kilometri si o cunosti sute de oameni pe care o sa ii uiti mai repede decat o datorie. O sa faci o gramada de poze care o sa te unga la suflet dar daca te vei uita doar tu la ele, nu iti vor oferi nici o satisfactie (aici - traiasca Facebook-ul) iar apoi te vei intoarce acasa si vei cauta ceea ce ti-am scris eu mai sus. Asta daca nu cumva gasesti pe vre-o barca ceea ce iti doresti. M-as bucura peste un an - doi sa ajungi manager.
Cum imi spuneai tu? atotstiutorul? sa vedem daca si de data asta am grait adevar - ori ba!
Oricum, multa bafta, vant la pupa, si fara India Victor, Bravo Sierra, Oscar si alte tampenii!

sabin (a.k.a. Petru) spunea...

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie --
Si tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine --
Aceeasi nepăsare
De oameni, si de tine.

Ego, George Bacovia